ștempluíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ștempluírii; pl. ștempluíri substantiv femininștempluire
ȘTEMPLUÍRE, ștempluiri, s. f. (înv. și reg.) Acțiunea de a ștemplui și rezultatul ei; ștampilare. – V. ștemplui. substantiv femininștempluire
ștempluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștempluiésc, imperf. 3 sg. ștempluiá; conj. prez. 3 să ștempluiáscă verb tranzitivștemplui
ȘTEMPLUÍ, ștempluiesc, vb. IV. Tranz. (Inv. și reg.) A pecetlui, a ștampila. – Din germ. stempeln. verb tranzitivștemplui
ștempluire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ștempluire | ștempluirea |
plural | ștempluiri | ștempluirile | |
genitiv-dativ | singular | ștempluiri | ștempluirii |
plural | ștempluiri | ștempluirilor |