ȘEVERUÍT, -Ă, șeveruiți, -te, adj. (Despre dinții de la roțile dințate necălite) Cu flancurile netezite. – V. șeverui. adjectivșeveruit
ȘEVERUÍ vb. tr. a netezi fin flancurile roților dințate necălite. (după engl. shaving) verb tranzitivșeverui
șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă verb tranzitivșeverui
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui. verb tranzitivșeverui
șeveruit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | șeveruit | șeveruitul | șeveruită | șeveruita |
plural | șeveruiți | șeveruiții | șeveruite | șeveruitele | |
genitiv-dativ | singular | șeveruit | șeveruitului | șeveruite | șeveruitei |
plural | șeveruiți | șeveruiților | șeveruite | șeveruitelor |