ȘÁIBĂ s. f. 1. mică piesă metalică, plată și găurită la mijloc, care se montează între șurub și piuliță. 2. roată de transmisie fără spițe. (< germ. Scheibe) substantiv femininșaibă
șáĭbă f., pl. e (germ. scheibe). Disc, maĭ ales găurit la mijloc, întrebuințat la mașinăriĭ. V. străgălie. substantiv femininșaĭbă
șáibă s. f., g.-d. art. șáibei; pl. șáibe substantiv femininșaibă
ȘÁIBĂ, șaibe, s. f. 1. Disc de metal, de lemn etc. găurit, care se montează între un șurub și obiectul respectiv sau între șurub și piuliță, pentru a menține șurubul fix și pentru a îmbunătăți îmbinarea și a preveni deșurabarea. 2. Roată de metal sau de lemn, fixată pe un ax, peste care se petrece cureaua de transmisie. – Din germ. Scheibe. substantiv femininșaibă
a trage la șaibă expr. 1. a se speti muncind, a trudi din greu. 2. a face o muncă brută. substantiv femininatragelașaibă
șaibă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | șaibă | șaiba |
plural | șaibe | șaibele | |
genitiv-dativ | singular | șaibe | șaibei |
plural | șaibe | șaibelor |