învălíș (est) și învelíș (vest) n., pl. urĭ. Ceĭa ce învălește din toate părțile, ceĭa ce învăluĭește: învălișu nucilor (găoacea), al cărților (scoarța) ș. a. substantiv neutruînvăliș
înveliș n. tot ce servă a înveli: învelișul florilor, cărților. substantiv neutruînveliș
ÎNVELÍȘ, învelișuri, s. n. 1. Obiect care servește la învelit; învelitoare. ♦ Scoarță, copertă, de carte. ♦ Învelitoare (de tablă, de țiglă etc.) de pe acoperișul unei case. 2. Stratul exterior al unui obiect, al unui organism etc. – Înveli + suf. -iș. substantiv neutruînveliș
învelésc, -líș, -litoare, V. învăl-. substantiv neutruînvelesc
înveliș | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | înveliș | învelișul |
plural | învelișuri | învelișurile | |
genitiv-dativ | singular | înveliș | învelișului |
plural | învelișuri | învelișurilor |