întărit definitie

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă verb tranzitivîntări

întărì v. 1. a (se) face tare; 2. a fortifica: a întări o cetate; 3. a confirma, a sancționa: a întări o lege; 4. fig. a consolida: binecuvântarea părinților întărește casele fiilor. verb tranzitivîntărì

ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. verb tranzitivîntări

întărésc v. tr. Fac tare, fortific: a întări o cetate: Daŭ putere: mîncarea te întărește. Fig. Confirm, sancționez: a întări o lege, o declarațiune. Consolidez, fac să fie durabil: binecuvîntarea părinților întărește casa fiilor. Încurajez: vorba asta l-a întărit. V. refl. Mă întăresc: cetatea, bolnavu s´a întărit. verb tranzitivîntăresc

funcția întărește organul prov. (er., glum.) viața sexuală activă menține potența. verb tranzitivfuncțiaîntăreșteorganul