întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă verb tranzitivîntovărăși
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. verb tranzitivîntovărăși
întovărășésc v. tr. (d. tovarăș). Asociez. V. refl. Mă asociez. V. însîmbrez. verb tranzitivîntovărășesc
întovărăși | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)întovărăși | întovărășire | întovărășit | întovărășind | singular | plural | ||
întovărășind | întovărășiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | întovărășesc | (să)întovărășesc | întovărășeam | întovărășii | întovărășisem | |
a II-a (tu) | întovărășești | (să)întovărășești | întovărășeai | întovărășiși | întovărășiseși | ||
a III-a (el, ea) | întovărășește | (să)întovărășeai | întovărășea | întovărăși | întovărășise | ||
plural | I (noi) | întovărășim | (să)întovărășim | întovărășeam | întovărășirăm | întovărășiserăm | |
a II-a (voi) | întovărășiți | (să)întovărășiți | întovărășeați | întovărășirăți | întovărășiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | întovărășesc | (să)întovărășească | întovărășeau | întovărășiră | întovărășiseră |