însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză verb tranzitivînsămânța
ÎNSĂMÂNȚ'Â, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). verb tranzitivînsămânțâ
însămînțéz, V. însemînțez. verb tranzitivînsămînțez
*însemînțéz orĭ însă- v. tr. (d. semință, sămînță, după fr. ensemencer). Barb. Semăn 1. verb tranzitivînsemînțez
însămânța | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)însămânța | însămânțare | însămânțat | însămânțând | singular | plural | ||
însămânțând | însămânțați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | însămânțez | (să)însămânțez | însămânțam | însămânțai | însămânțasem | |
a II-a (tu) | însămânțezi | (să)însămânțezi | însămânțai | însămânțași | însămânțaseși | ||
a III-a (el, ea) | însămânțează | (să)însămânțai | însămânța | însămânță | însămânțase | ||
plural | I (noi) | însămânțăm | (să)însămânțăm | însămânțam | însămânțarăm | însămânțaserăm | |
a II-a (voi) | însămânțați | (să)însămânțați | însămânțați | însămânțarăți | însămânțaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | însămânțează | (să)însămânțeze | însămânțau | însămânțară | însămânțaseră |