ÎNRUDÍT, -Ă, înrudiți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit rudă cu cineva. 2. Fig. Care prezintă caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva; care are afinitate cu cineva sau cu ceva. – V. înrudi. adjectivînrudit
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă verbînrudi
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. verbînrudi
înrudésc și rudésc v. tr. (d. rudă 1). Fac rudă. V. refl. Mă fac rudă, mă încuscresc. Îs rudă: familiile noastre se înrudesc. Fig. Aceste cuvinte se înrudesc. V. cumetresc. verbînrudesc
înrudit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | înrudit | înruditul | înrudită | înrudita |
plural | înrudiți | înrudiții | înrudite | înruditele | |
genitiv-dativ | singular | înrudit | înruditului | înrudite | înruditei |
plural | înrudiți | înrudiților | înrudite | înruditelor |