înroșíre s. f., g.-d. art. înroșírii substantiv femininînroșire
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă verb tranzitivînroși
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. verb tranzitivînroși
înroșésc și roșésc v. tr. Fac roș: a înroși pămîntu pin [!] sînge, feru [!] pin foc. V. refl. Mă fac roș: feru s´a înroșit în foc, eŭ m´am înroșit de rușine. – Vechĭ rușesc. verb tranzitivînroșesc
înroșire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | înroșire | înroșirea |
plural | înroșiri | înroșirile | |
genitiv-dativ | singular | înroșiri | înroșirii |
plural | înroșiri | înroșirilor |