înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă verb tranzitivînroși
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. verb tranzitivînroși
înroșésc și roșésc v. tr. Fac roș: a înroși pămîntu pin [!] sînge, feru [!] pin foc. V. refl. Mă fac roș: feru s´a înroșit în foc, eŭ m´am înroșit de rușine. – Vechĭ rușesc. verb tranzitivînroșesc
înroși | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)înroși | înroșire | înroșit | înroșind | singular | plural | ||
înroșind | înroșiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | înroșesc | (să)înroșesc | înroșeam | înroșii | înroșisem | |
a II-a (tu) | înroșești | (să)înroșești | înroșeai | înroșiși | înroșiseși | ||
a III-a (el, ea) | înroșește | (să)înroșeai | înroșea | înroși | înroșise | ||
plural | I (noi) | înroșim | (să)înroșim | înroșeam | înroșirăm | înroșiserăm | |
a II-a (voi) | înroșiți | (să)înroșiți | înroșeați | înroșirăți | înroșiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | înroșesc | (să)înroșească | înroșeau | înroșiră | înroșiseră |