ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți. adjectivînfrățit
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă verb tranzitivînfrăți
înfrățì v. a (se) lega ca frați. verb tranzitivînfrățì
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. verb tranzitivînfrăți
înfrățésc v. tr. (d. frate). Împrietenesc mult, unesc ca cum ar fi frațĭ: creștinizmu [!] înfrățește popoarele. verb tranzitivînfrățesc
înfrățit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | înfrățit | înfrățitul | înfrățită | înfrățita |
plural | înfrățiți | înfrățiții | înfrățite | înfrățitele | |
genitiv-dativ | singular | înfrățit | înfrățitului | înfrățite | înfrățitei |
plural | înfrățiți | înfrățiților | înfrățite | înfrățitelor |