îndeletnicíre f. Ocupațiune, întrebuințare a timpuluĭ. substantiv femininîndeletnicire
îndeletnicire f. ocupațiune. substantiv femininîndeletnicire
ÎNDELETNICÍRE, îndeletniciri, s. f. Meserie, profesie; ocupație. ♦ Preocupare, grijă. – V. îndeletnici. substantiv femininîndeletnicire
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă verbîndeletnici
îndeletnicí v. a lucra pe îndelete, a se ocupa (sârguitor) cu ceva. [Dial. deletnic, laborios = slav. DĬALATELĬNĬNŬ, muncitor]. verbîndeletnici
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. verbîndeletnici
îndeletnicésc (mă) v. refl. (d. deletnic). Mă ocup: a te îndeletnici cu plugăria. Vechĭ. A te îndeletnici să facĭ ceva, a fi dispus să, a te grăbi să. – Vechĭ și -epnicesc și deletnicesc. verbîndeletnicesc
îndeletnicire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | îndeletnicire | îndeletnicirea |
plural | îndeletniciri | îndeletnicirile | |
genitiv-dativ | singular | îndeletniciri | îndeletnicirii |
plural | îndeletniciri | îndeletnicirilor |