început definitie

credit rapid online ifn

încép, -cepút, a -cépe v. tr. (lat. incípio, -cípere, d. cápere, a apuca, a lua. V. încap, capăt, re-cuperez, accept, con-cep). Fac prima parte din ceva: încep (a scrie) o carte, încep o casă. Îs la început: încep anu, călătoria. V. intr. Ceremonia a început (subînț. a curge, să curgă, cursu eĭ). V. refl. Lupta s´a început (saŭ a început). – În Serbia a cepe. adjectivîncep

ÎNCEPÚT, -Ă, începuți, -te, adj. v. ÎNCEPE. – [DEX '98] adjectivînceput

credit rapid online ifn

începút n., pl. urĭ (d. încep). Timpu de cînd saŭ locu de unde începe ceva, origine: începutu lupteĭ, începutu Dunăriĭ. Fig. Origine, fundament: începuturile lumiĭ. La început, cînd a început ceva: la începutu sărbăriĭ [!]. A face unuĭ lucru începutu, a-l începe (vorbind maĭ ales de fapte rele): acesteĭ nenorocirĭ invidia ĭ-a făcut începutu. – La Ur. din ceput [!], de la început. substantiv neutruînceput

începút s. n., pl. începúturi substantiv neutruînceput

început n. 1. primul pas într’o lucrare, primul moment în existență; 2. fig. fundament: sguduind ale lumii începuturi EM. substantiv neutruînceput

ÎNCEPÚT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment inițial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârșie, origine, începătură. – V. începe. substantiv neutruînceput

încép, -cepút, a -cépe v. tr. (lat. incípio, -cípere, d. cápere, a apuca, a lua. V. încap, capăt, re-cuperez, accept, con-cep). Fac prima parte din ceva: încep (a scrie) o carte, încep o casă. Îs la început: încep anu, călătoria. V. intr. Ceremonia a început (subînț. a curge, să curgă, cursu eĭ). V. refl. Lupta s´a început (saŭ a început). – În Serbia a cepe. verb tranzitivîncep

începe, încep v. t. (er.) a dezvirgina. verb tranzitivîncepe

începe v. 1. a face primul pas într’o lucrare: a începe o clădire; 2. a fi la început: a-și începe ziua; 3. a lua începutul: iarna începe la 22 Decembrie. [Lat. INCIPERE]. verb tranzitivîncepe

încépe (încép, începút), vb.1. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune. – 2. A întreprinde, a se apuca de. – 3. (Înv.) A concepe. – Mr. nțep. Lat. incĭpĕre (Pușcariu 812; Candrea-Dens., 843; REW 4353; DAR; Rosetti, I, 168, cf. gris. anceiver). Sensul 3 indică o confuzie între lat. incipĕre cu concipĕre; Tiktin se gîndește că este vorba de un uz artificial, ceea ce nu este cert. – Der. început, s. n. (punct de plecare, moment inițial); începută, s. f. (înv., început; înv., concepție); începătură, s. f. (înv., început, origine); ceptură, s. f. (izvor al unui rîu), cf. Iordan, BL, VI, 33; începenie (var. începătorie, începătoare, cepelniță, cepătoare), s. f. (început); începător, adj. (care începe); neînceput, adj. (neatins). verb tranzitivîncepe

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút verb tranzitivîncepe

ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. verb tranzitivîncepe

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiînceput

început   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular început începutul începu începuta
plural începuți începuții începute începutele
genitiv-dativ singular început începutului începute începutei
plural începuți începuților începute începutelor
început   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular început începutul
plural începuți începuții
genitiv-dativ singular început începutului
plural începuți începuților
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z