!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă verb tranzitivînavuți
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). verb tranzitivînavuți
înavuțésc v. tr. Rar. Fac avut, îmbogățesc. V. refl. Mă îmbogățesc. verb tranzitivînavuțesc
înavuțire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | înavuțire | înavuțirea |
plural | înavuțiri | înavuțirile | |
genitiv-dativ | singular | înavuțiri | înavuțirii |
plural | înavuțiri | înavuțirilor |