ÎMPĂTURÁRE s. f. v. împăturire. substantiv femininîmpăturare
împắtur și -ésc, a -í v. tr. (d. pătură). Așez, strîng în păturĭ, vorbind de pînză, hîrtie ș. a. – Și păturesc: păturindu-șĭ fusta (Sadov. VR. 1911, 1, 14). În Trans. și a împătura, împătur și -éz. verb tranzitivîmpătur
împaturà v. a strânge în pături (pânză, rufe). verb tranzitivîmpaturà
ÎMPĂTURÁ vb. I. v. împături. verb tranzitivîmpătura
împăturare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | împăturare | împăturarea |
plural | împăturări | împăturările | |
genitiv-dativ | singular | împăturări | împăturării |
plural | împăturări | împăturărilor |