ÎMPĂIEJENÍRE s. f. v. împăienjenire. substantiv femininîmpăiejenire
painjinésc v. tr. (d. paĭnjin). Acoper [!] cu ceață, cu painjiniș (fig. despre ochiĭ celor bolnavĭ, somnoroșĭ orĭ bețĭ). – Și împainjinesc. În Munt. vest împăĭejenesc, în est împăĭenjenesc. În Cod. Vor. paijănesc (intr.): ochiĭ săĭ paijăniră. V. pupăzez. verb tranzitivpainjinesc
împăĭejenésc, împăĭenjenésc, V. painjinesc. verb tranzitivîmpăĭejenesc
împăiejenire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | împăiejenire | împăiejenirea |
plural | împăiejeniri | împăiejenirile | |
genitiv-dativ | singular | împăiejeniri | împăiejenirii |
plural | împăiejeniri | împăiejenirilor |