împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă verb tranzitivîmprejmui
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. verb tranzitivîmprejmui
împrejmuĭésc v. tr. (d. preajmă). Îngrădesc. – În Trans. și prejmuĭesc. verb tranzitivîmprejmuĭesc
împrejmui | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)împrejmui | împrejmuire | împrejmuit | împrejmuind | singular | plural | ||
împrejmuind | împrejmuiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | împrejmuiesc | (să)împrejmuiesc | împrejmuiam | împrejmuii | împrejmuisem | |
a II-a (tu) | împrejmuiești | (să)împrejmuiești | împrejmuiai | împrejmuiși | împrejmuiseși | ||
a III-a (el, ea) | împrejmuiește | (să)împrejmuiai | împrejmuia | împrejmui | împrejmuise | ||
plural | I (noi) | împrejmuim | (să)împrejmuim | împrejmuiam | împrejmuirăm | împrejmuiserăm | |
a II-a (voi) | împrejmuiți | (să)împrejmuiți | împrejmuiați | împrejmuirăți | împrejmuiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | împrejmuiesc | (să)împrejmuiască | împrejmuiau | împrejmuiră | împrejmuiseră |