împotmolíre s. f., g.-d. art. împotmolírii; pl. împotmolíri substantiv femininîmpotmolire
ÎMPOTMOLÍRE, împotmoliri, s. f. Acțiunea de a se împotmoli și rezultatul ei; înnămolire. – V. împotmoli. substantiv femininîmpotmolire
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă verbîmpotmoli
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. verbîmpotmoli
împotmolésc și potmolésc v. tr. (d. potmol). Înomolesc. V. refl. Vaporu s´a împotmolit în nisip. V. întroĭenesc. verbîmpotmolesc
împotmolire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | împotmolire | împotmolirea |
plural | împotmoliri | împotmolirile | |
genitiv-dativ | singular | împotmoliri | împotmolirii |
plural | împotmoliri | împotmolirilor |