împlânta definitie

împlî́nt, -á v. tr. (lat. plantare, a planta. V. implantez). Plantez, răsădesc (Ps. S. Cor.). Înfig (de ex. sabia, cuțitu): unde voĭniciĭ securea nu´mplîntă (Doĭna, 2-3, 42). V. desplînt. verb tranzitivîmplînt

împlîntá (împlântát, împlântát), vb. – 1. A planta, a pune în pămînt o plantă. – 2. A așeza, a fixa. – 3. A înfige, a vîrî. – Mr. (m)plîntu, megl. plăntu, plăntari. Lat. plantāre (Pușcariu 790; Candrea-Dens., 1411; DAR), cf. it. piantare, fr. planter, sp. plantar, port. prantar. Cf. plîntă. verb tranzitivîmplînta

împlânta, împlântă (pers. a III-a sg.) v. r. (glum.) a se întâmpla. verb tranzitivîmplânta

împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă verb tranzitivîmplânta

împlântà v. 1. a înfige în pământ: a împlânta un steag, un cort; 2. fig. a introduce: a împlânta o datină; 3. a se așeza undeva, a se fixa. [Lat. PLANTARE]. verb tranzitivîmplântà

IMPLANTÁ vb. I. tr. A insera, a fixa în; a introduce; a împlânta. [< fr. implanter]. verb tranzitivimplanta

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză verb tranzitivimplanta

ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. verb tranzitivîmplânta

IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter. verb tranzitivimplanta

*implantéz v. tr. (lat. implantare, d. in, în, și planta, plantă. V. împlînt). Plantez, înfing un lucru într´altu: a implanta un cuțit într´un pepene. Fig. Stabilesc, introduc; a implanta obiceĭurĭ noŭă. verb tranzitivimplantez