îmbăláre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. îmbălắrii; pl. îmbălắri substantiv femininîmbălare
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză verb tranzitivîmbăla
îmbălà v. 1. a umplea de bale (și fig.); 2. a muia cu scuipat: a îmbăia tortul CR.; 3. fig. a spune vorbe triviale. verb tranzitivîmbălà
ÎMBĂLÁ, îmbăiez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. verb tranzitivîmbăla
îmbăléz și îmbăloréz saŭ îmbălurez v. tr. Umplu de bale, de stupit: vițelu îmbălează țîța, și pe urmă suge. Îmĭ îmbălurez gura, fac bale vorbind mult și furios. Fig. Ocărăsc, insult furios, calomniez. verb tranzitivîmbălez
îmbălare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | îmbălare | îmbălarea |
plural | îmbălări | îmbălările | |
genitiv-dativ | singular | îmbălări | îmbălării |
plural | îmbălări | îmbălărilor |