ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. verb tranzitivîmbumbia
îmbumbia | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)îmbumbia | îmbumbiere | îmbumbiat | îmbumbiind | singular | plural | ||
îmbumbiind | îmbumbiați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | îmbumbii | (să)îmbumbii | îmbumbiam | îmbumbiai | îmbumbiasem | |
a II-a (tu) | îmbumbii | (să)îmbumbii | îmbumbiai | îmbumbiași | îmbumbiaseși | ||
a III-a (el, ea) | îmbumbie | (să)îmbumbiai | îmbumbia | îmbumbie | îmbumbiase | ||
plural | I (noi) | îmbumbiem | (să)îmbumbiem | îmbumbiam | îmbumbiarăm | îmbumbiaserăm | |
a II-a (voi) | îmbumbiați | (să)îmbumbiați | îmbumbiați | îmbumbiarăți | îmbumbiaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | îmbumbie | (să)îmbumbie | îmbumbiau | îmbumbiară | îmbumbiaseră |