îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă verb tranzitivîmbrânci
îmbrâncì v. 1. a da brânci, a împinge afară; 2. fig. a excita: provocând dorințe, dulce le îmbrâncește BOL. verb tranzitivîmbrâncì
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. verb tranzitivîmbrânci
îmbrîncésc v. tr. (d. brîncă). Daŭ brîncĭ, împing afară orĭ în colo [!]: bețivu fu îmbrîncit. Fig. Îndemn, împing: inima-l îmbrîncea să se ducă. – Și brîncesc: c´o mînă e brîncit spre bară (VR. 1911, 8, 212). verb tranzitivîmbrîncesc
îmbrâncit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | îmbrâncit | îmbrâncitul | îmbrâncită | îmbrâncita |
plural | îmbrânciți | îmbrânciții | îmbrâncite | îmbrâncitele | |
genitiv-dativ | singular | îmbrâncit | îmbrâncitului | îmbrâncite | îmbrâncitei |
plural | îmbrânciți | îmbrânciților | îmbrâncite | îmbrâncitelor |