ZUZĂÍ vb. IV. v. zuzui. verbzuzăi
zuzăì v. 1. Tr. a sbârnăi (de albine); 2. Mold. a face un sgomot asurzitor. [Onomatopee]. verbzuzăì
ZUZĂÍ vb. IV v. zuzui. verbzuzăi
zuzăi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)zuzăi | zuzăire | zuzăit | zuzăind | singular | plural | ||
zuzăind | — | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (tu) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (el, ea) | zuzăie | (să)— | zuzăia | zuzăi | zuzăise | ||
plural | I (noi) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (voi) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (ei, ele) | zuzăie | (să)zuzăie | zuzăiau | zuzăiră | zuzăiseră |