vătăjél m., pl. eĭ (d. vătajĭ, pl. luĭ vătav. D. rom. vine rut. vatažélo). Mold. Isprăvnicel, logofăt, șef de muncitorĭ (la o moșie, la o vie). Vornicel, cavaler de onoare la o nuntă țărănească. Munt. (-jel și -șel). Comisar orĭ subcomisar de mahala (Sec. 19). Șef de muncitorĭ. substantiv masculinvătăjel
vătăjel | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | vătăjel | vătăjelul |
plural | vătăjei | vătăjeii | |
genitiv-dativ | singular | vătăjel | vătăjelului |
plural | vătăjei | vătăjeilor |