vălmășíre (pop.) s. f., g.-d. art. vălmășírii; pl. vălmășíri substantiv femininvălmășire
VĂLMĂȘÍRE, vălmășiri, s. f. (Pop.) învălmășire. – V. vălmăși. substantiv femininvălmășire
vălmășí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vălmășésc, imperf. 3 sg. vălmășeá conj. prez. 3 sa vălmășeáscă verb tranzitivvălmăși
VĂLMĂȘÍ, vălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învălmăși. – Din vălmășag (derivat regresiv). verb tranzitivvălmăși
vălmășeală, -ésc, V. învălm-. verb tranzitivvălmășeală
învălmășésc v. tr. (d. de-a valma). Amestec, pun în dezordine. V. refl. Mă amestec: toată lumea se învălmășea în pĭață. Fig. Mă încurc, mă zăpăcesc: se învălmășea în vorbă. – Și vălm-. V. învrășulesc. verb tranzitivînvălmășesc
vălmășire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | vălmășire | vălmășirea |
plural | vălmășiri | vălmășirile | |
genitiv-dativ | singular | vălmășiri | vălmășirii |
plural | vălmășiri | vălmășirilor |