vorbăreț definitie

credit rapid online ifn

vorbăréț adj. m., pl. vorbăréți; f. vorbăreáță, pl. vorbăréțe adjectivvorbăreț

vorbáreț, -ă (est) și vorbăréț, -eáță (vest) adj., pl. ețĭ, ețe (d. vorbă. Cp. cu hirbareț). Care nu e tăcut, căruĭa-ĭ place vorba: om vorbăreț. V. guraliv, limbut, flecar. adjectivvorbareț

credit rapid online ifn

vorbăreț a. 1. care vorbește mult; 2. fig. elocvent: numai ochiul e vorbăreț, iar limba lui e mută EM. ║ m. vorbă lungă, flecar. adjectivvorbăreț

VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbăreț, vorbar. ♦ Fig. Expresiv. – Vorbi + suf. -ăreț. adjectivvorbăreț

VORBÁREȚ, -Ă, vorbareți, -e, adj. (Înv.) 1. Vorbăreț. 2. Fig. Expresiv, elocvent, grăitor. – Vorbi + suf. -areț. adjectivvorbareț

vorbáreț (înv.) adj. m., pl. vorbáreți; f. vorbáreță, pl. vorbárețe adjectivvorbareț

vorbáreț, -ă (est) și vorbăréț, -eáță (vest) adj., pl. ețĭ, ețe (d. vorbă. Cp. cu hirbareț). Care nu e tăcut, căruĭa-ĭ place vorba: om vorbăreț. V. guraliv, limbut, flecar. adjectivvorbareț

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluivorbăreț

vorbăreț   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular vorbăreț vorbărețul vorbăreață vorbăreața
plural vorbăreți vorbăreții vorbărețe vorbărețele
genitiv-dativ singular vorbăreț vorbărețului vorbărețe vorbăreței
plural vorbăreți vorbăreților vorbărețe vorbărețelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z