învólbur și -éz, a -á v. tr. (d. volbură). Rostogolesc, fac să facă volburĭ (apa, fumu, colbu, pînza): șivoaĭele învolburaseră vîrtoapele și jăpșile (Chir. Grănicerul). V. refl. Apa începu să se învolbure. (Chir. VR. 1913, 7-8, 5-3). – Și volburez. verbînvolbur
volburat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | volburat | volburatul | volburată | volburata |
plural | volburați | volburații | volburate | volburatele | |
genitiv-dativ | singular | volburat | volburatului | volburate | volburatei |
plural | volburați | volburaților | volburate | volburatelor |