voință definitie

voínță s. f., g.-d. art. voínței; pl. voínțe substantiv feminin voință

voínță f., pl. e (d. a voi). Facultatea de a voi: mișcările reflexe nu atîrnă de voință. Energie, tăria de a voi, de a rezista: acest om are multă voință, om de (saŭ cu) voință. Bună voință saŭ bunăvoință, dispozițiune favorabilă față de cineva orĭ de ceva. Rea voință, voință rea contra cuĭva saŭ contra uneĭ acțiunĭ, viclenie. substantiv feminin voință

voință f. 1. puterea sufletului prin care se voiește; 2. act al voinței, ordin: a rezista voinței cuiva; 3. tărie sufletească, ardoare în ceeace întreprinde: acest om are multă voință. [Derivat din voie]. substantiv feminin voință

VOÍNȚĂ, voințe, s. f. 1. Funcție psihică caracterizată prin orientarea conștientă a omului spre realizarea unor scopuri și prin efortul depus pentru atingerea lor. ♦ Trăsătură de caracter definită prin decizie fermă și perseverență în învingerea obstacolelor. 2. Ceea ce hotărăște cineva; hotărâre, decizie, voie. ♦ învoire, consimțământ. 3. Intenție, scop. 4. Dorință, poftă, chef. – Voi2 + suf. -ință. substantiv feminin voință

*rea-voínță f. (rea d. răŭ și voință, după fr. mauvaise volonté). Voință rea contra: acest elev nu învață din rea-voință. – Maĭ bine rea voință, că se declină: reaŭa voință, a releĭ voințe ș.a. substantiv feminin reavoință

bunăvoínță, bună-voínță saŭ búnă voínță f. Dispozițiune favorabilă față de cineva saŭ de ceva: grație bunăvoințeĭ luĭ saŭ buneĭ luĭ voințe. substantiv feminin bunăvoință

rea-voínță (rea-) s. f., art. reáua-voínță (dar: reaua sa voință), g.-d. art. rélei-voínțe substantiv feminin rea-voință

bunavoință f. dispozițiune favorabilă pentru cineva. substantiv feminin bunavoință

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului voință

voință   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular voință voința
plural voințe voințele
genitiv-dativ singular voințe voinței
plural voințe voințelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z