vindecătór adj. m., pl. vindecătóri; f. sg. și pl. vindecătoáre adjectivvindecător
VINDECĂTÓR, -OÁRE, vindecători, -oare, adj. Care vindecă; lecuitor, tămăduitor. – Vindeca + suf. -ător. adjectivvindecător
vindecător | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | vindecător | vindecătorul | vindecătoare | vindecătoarea |
plural | vindecători | vindecătorii | vindecătoare | vindecătoarele | |
genitiv-dativ | singular | vindecător | vindecătorului | vindecătoare | vindecătoarei |
plural | vindecători | vindecătorilor | vindecătoare | vindecătoarelor |