vehicul definitie

VEHÍCUL s.n. 1. Mijloc de transport (căruță, vagon de tren, automobil, bicicletă etc.) 2. (Fig.) Mijloc de transmitere a unei boli etc. ♦ Mediu de dispersie a substanțelor active care intră în componența medicamentelor. 3. Sistem optic care dă imaginea dreaptă în lunetele terestre. [Cf. fr. véhicule, lat. vehiculum]. substantiv neutru vehicul

VEHÍCUL s. n. 1. mijloc de transport, cu sau fără autopropulsie, terestru, subteran, în aer sau pe (sub) apă. 2. orice servește a transporta, a transmite un lucru; mijloc de transmitere a unei boli etc.; vector (I, 2). ◊ mediu de dispersie a substanțelor active care intră în componența medicamentelor. 3. dispozitiv optic care dă imaginea dreaptă în lunetele terestre. (< fr. véhicule, lat. vehiculum) substantiv neutru vehicul

vehícul s. n., pl. vehícule substantiv neutru vehicul

*vehícul n., pl. e (lat. vehiculum, d. véhere, a trage, a transporta. V. veterinar). Orĭ-ce lucru care transportă adică: car, căruță, vagon, automobil saŭ și corabie și aeroplan. (Une-orĭ și „trăsură, ridiculă”: de unde aŭ luat acest vehicul?). Lucru pin [!] care se transmite: aeru e vehiculu sunetuluĭ. substantiv neutru vehicul

vehicul n. 1. mijloc de transport, pe uscat sau pe apă; 2. ceea ce servă a conduce, a transmite: aerul e vehiculul sunetului; 3. fig. ceea ce servă a propaga: tiparul e cel mai bun vehicul al cugetării. substantiv neutru vehicul

VEHÍCUL, vehicule, s. n. Mijloc de transport pe o cale de comunicație terestră, subterană, aeriană, cosmică, pe (sau sub) apă. – Din fr. véhicule, lat. vehiculum. substantiv neutru vehicul

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului vehicul

vehicul   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular vehicul vehiculul
plural vehicule vehiculele
genitiv-dativ singular vehicul vehiculului
plural vehicule vehiculelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z