vană definitie

credit rapid online ifn

VAN, -Ă adj. 1. Zadarnic, fără rost; lipsit de sens. ◊ În van = zadarnic. 2. Iluzoriu; neîntemeiat. [< it. vano, cf. lat. vanus]. adjectivvan

VAN2, -Ă adj. 1. fără rost; lipsit de sens. ♦ în ~ = în zadar. 2. iluzoriu; neîntemeiat. (< it. vano, lat. vanus) adjectivvan

credit rapid online ifn

van (rar) adj. m., pl. vani; f. vánă, pl. váne adjectivvan

van (în ~) loc. adv. adjectivvan

van a. deșert, zadarnic: cu mâna mea ’n van pe lume lunec EM. adjectivvan

VAN s.n. Trăsură închisă pentru transportul cailor de curse. [< fr., engl. van]. adjectivvan

VAN1 s. n. trăsură închisă pentru transportul cailor de curse. (< engl., fr. van) adjectivvan

van (-nă), adj. – Zadarnic. Lat. vanus (sec. XIX) sau it. vano; cultism. – Der. vanitate, s. f., din fr. vanité; vanitos, adj., din fr. vaniteux. adjectivvan

*van, -ă adj. (lat. vanus). Deșert, zadarnic: pentru vana glorie șĭ-a stricat liniștea. În van, în zadar: a muncit în van. adjectivvan

VAN, -Ă, vani, -e, adj. (Rar) Zadarnic, inutil, fară rost. ◊ Loc. adv. În van = în zadar, degeaba. ♦ Neîntemeiat; iluzoriu. – Din lat. vanus, it. vano. adjectivvan

în van loc. adv. adjectivînvan

VÁNĂ s. f. 1. vas mare, cadă pentru îmbăiat sau pentru spălat rufe. 2. dispozitiv de deschidere, închidere sau reglare a debitului unui lichid dintr-o conductă. (< germ. Wanne) substantiv femininvană

vánă (-ne), s. f. – (Bucov.) Cadă. Germ. Wanne (Tiktin). substantiv femininvană

vánă s. f., g.-d. art. vánei; pl. 'vane substantiv femininvană

VÁNĂ, vane, s. f. 1. Vas mare (de tablă, de lemn, de faință etc.) pentru îmbăiat sau (rar) pentru spălat rufe; cadă. 2. Dispozitiv montat pe traseul ori la capătul unei conducte, care servește la deschiderea, la întreruperea sau la reglarea circulației unui fluid. – Din germ. Wanne. substantiv femininvană

vấnă, s.f. – (min.) Filon, zăcământ (Gh. Pop 1971). – Lat. vena. substantiv femininvână

víne, pl. d. vînă. substantiv femininvine

VẤNĂ, vine, s. f. I. 1. Vas sangvin de diferite mărimi, care duce sângele de la organe și țesuturi la inimă; p. gener. (fam.) orice vas sangvin; venă (1). ◊ Expr. A-i îngheța (sau a i se slei) cuiva sângele în vine = a-l cuprinde pe cineva groaza, a încremeni de frică. 2. (Pop.) Fibră musculară; tendon, zgârci; mușchi. ♦ Vână de bou = cravașă făcută din ligamentul cervical posterior al boului; p. ext. baston de cauciuc folosit de cei care mențin ordinea publică, ◊ Loc. adj. Tare (sau bun) de vână = puternic, viguros. Slab de vână = neputincios, slăbănog. ◊ Expr. A fi numai vână = a fi sprinten, agil, puternic. 3. (Pop.) Parte a piciorului cuprinsă între genunchi și gleznă; gambă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe (sau în) vine = (despre pantaloni) lăsați sau căzuți mai jos de talie; spre genunchi; (despre oameni) cu pantalonii lăsați sau căzuți. ◊ Loc. adv. Pe vine = ghemuit, cu genunchii îndoiți, sprijinind greutatea corpului pe gambe. *- Expr. (Reg.; în legătură cu verbe de mișcare) Cu coada între vine = umilit, rușinat. II. 1. Pătură minerală continuă infiltrată între celelalte straturi ale solului; filon. ♦ Pânză subterană de apă. 2. Șuviță, coloană de lichid; p. ext. dâră. ◊ Vâna apei = curentul, șuvoiul apei. 3. (Bot.) Nervură. ♦ Fiecare dintre ramificațiile rădăcinii unui copac. – Lat. vena. substantiv femininvână

v'ână (vas sangvin, tendon, gambă, film, pânză de apă, nervură) s. f., g.-d. art. vínei; pl. víne substantiv femininvână

vână f. 1. canal mic ce readuce la inimă sângele distribuit de artere; 2. nerv de animal: vână de bou; 3. încheieturile genuchilor: a ședea pe vine; 4. dungă lungueață în lemn sau în marmoră; 5. locul unei mine unde s’află metalul sau mineralul; 6. fig. vână poetică, dispozițiune naturală pentru poezie. [Lat VENA]. substantiv femininvână

vînă (víne), s. f.1. Vas sangvin. – 2. Filon, zăcămînt. – 2. Nervură. – 4. Tendon. – 5. Mușchi, pulpă. – 6. (Arg.) Penis. – Mr., megl. vină, istr. virę. Lat. vēna (Pușcariu 1888; REW 9185), cf. vegl. vaina, it., prov., cat., sp. vena, fr. veine, port. veia.Der. vînar, s. n. (curea de ham sau de șa); vînare, s. f. (cordon de păr de capră, cu care se leagă ițarii pe pulpă), în Trans.; vînos, adj. (puternic, robust); venos, adj., din fr. veineux. substantiv femininvînă

vî́nă f., pl. vine, în vest vine, vechĭ (Cor.) vene (lat. vêna, it. pv. cat. sp. vena, pg. veia). Țeavă pin [!] care sîngele se întoarnă în inimă după ce a fost distribuit de artere. Bătaĭa vineĭ, pulsu. A apuca de vînă (vechĭ), a constata pulsu. Tendon gros (ca cel pe la pulpe): un hoț bătut cu vîna de boŭ (cu rînca). A ședea pe vine, a ședea pitulat (cu genuchiĭ [!] îndoițĭ așa în cît [!] trupu pare că șade pe tendoanele pulpelor). Pantalonĭ strînșĭ pe vine, pantalonĭ strînșĭ pe pulpă. Cu coada între vine, cu coada între picĭoare, rușinat orĭ descurajat. Dungă în structura lemnuluĭ saŭ a marmuriĭ. Șiroĭ de apă orĭ strat metalifer supt [!] pămînt: a da de o vînă de apă, de aur. Fig. Izvor de inspirațiune, geniŭ: vînă poetică. substantiv femininvînă

a prinde cu nădragii-n vine expr. a lua pe nepregătite, a surprinde. substantiv femininaprindecunădragiinvine

vîná (-néz, -át), vb.1. A urmări, a prinde sau a ucide animale. – 2. A pescui. – 3. A urmări, a pretinde. – Mr. avin(are). Lat. vēnāri, prin intermediul unei forme vulgare *vēnāre (Pușcariu 1895; REW 9186); cf. fr. vener, prov., cat. venar.Der. vînat, s. n. (vînătoare, ceea ce se vînează); mr. avinat, poate direct din lat. vēnātus (Pușcariu 1889; REW 9189), cf. cat. venat, sp. venado, port. veado; vînătoare, s. f. (vînat; pescuit), megl. vănătoari; vînător, s. m. (persoană care vînează; înv., unitate militară în Munt., formată din 500 călăreți și 500 pedestrași; pescar; Arg., controlor de tren), poate direct din lat. vēnātōr (REW 9188), cf. prov., v. sp. venador, fr. veneur; vînătoresc, adj. (de vînători); vînătorie, s. f. (vînătoare); vînătură, s. f. (vînat). temporarvîna

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză verb tranzitivvâna

vâna, vânez v. t. (peior.) 1. a urmări cu aviditate / cu stăruință 2. a pune mâna pe ceva; a face rost de ceva verb tranzitivvâna

vânà v. 1. a goni fiarele sălbatice spre a le prinde sau ucide; 2. fig.4 a urmări cu ardoare: ați vânat țintă nebună EM. [Lat. VENARI]. verb tranzitivvânà

VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari). verb tranzitivvâna

vînéz v. tr. (lat. vênari, pv. venar, fr. vener). Ucid fearele [!] lovindu-le de departe cu sulița, cu săgeata saŭ cu glonțu: a vîna lupĭ. Fig. Urmăresc, ochesc: a vîna o funcțiune. verb tranzitivvînez

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluivană

vană   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular va vana
plural vane vanele
genitiv-dativ singular vane vanei
plural vane vanelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z