URGÉNT, -Ă adj. Care nu suferă întârziere, grabnic, presant. ♦ (Despre telegrame) Care se expediază cu precădere, pentru a sosi mai repede. [< fr. urgent, it. urgente, cf. lat. urgens < urgere – a grăbi]. adjectivurgent
URGÉNT, -Ă adj. care nu suferă întârziere, grabnic, presant. ◊ (despre telegrame) care se expediază cu precădere, pentru a sosi mai repede. (< fr. urgent, lat. urgens) adjectivurgent
urgént (-tă), adj. – Grabnic. It. urgente, fr. urgent. – Der. urgență, s. f., din it. urgenza, fr. urgence; urgenta, vb. (rar, a grăbi, a accelera). adjectivurgent
urgént adj. m., pl. urgénți; f. urgéntă, pl. urgénte adjectivurgent
*urgént, -ă adj. (lat. úrgens, -éntis, d. urgére, a grăbi). Grabnic: scrisoare urgentă. Adv. A trimete urgent. adjectivurgent
urgent a. grabnic, care nu suferă întârziere: afacere urgentă. adjectivurgent
URGÉNT, -Ă, urgenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu poate fi amânat; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a ajunge mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis. adjectivurgent
urgent adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | urgent | urgentul | urgentă | urgenta |
plural | urgenți | urgenții | urgente | urgentele | |
genitiv-dativ | singular | urgent | urgentului | urgente | urgentei |
plural | urgenți | urgenților | urgente | urgentelor |