umblăréț adj. m., pl. umblăréți; f. umblăreáță, pl. umblăréțe adjectivumblăreț
UMBLĂRÉȚ, -EÁȚĂ, umblăreți, -e, adj. (Fam., depr. sau ir.) Căruia îi place să umble mult, să se plimbe (fără rost), să hoinărească. – Umbla + suf. -ăreț. adjectivumblăreț
umblăreț | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | umblăreț | umblărețul | umblăreață | umblăreața |
plural | umblăreți | umblăreții | umblărețe | umblărețele | |
genitiv-dativ | singular | umblăreț | umblărețului | umblărețe | umblăreței |
plural | umblăreți | umblăreților | umblărețe | umblărețelor |