tîrîtór, -oáre adj. Zool. Care se tîrăște, reptil [!]: șarpele e un animal tîrîtor. Bot. Care se tîrăște saŭ se agață: cucurbitaceele-s plante tîrîtoare. Fig. Josnic, prea umilit: om, caracter tîrîtor. S. f., pl. orĭ. Trandavaĭ. S. n. pl. saŭ f. pl. Animale orĭ plante tîrîtoare. adjectivtîrîtor
tărîtor a. 1. care se târăște; 2. fig. care se înjosește prea mult înaintea celor puternici. adjectivtărîtor
TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊ Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. - Târî + suf. -tor. adjectivtârâtor
târâtoáre s. f., g.-d. art. târâtoárei; pl. târâtoáre adjectivtârâtoare
taratór n., pl. oare (turc. bg. tarator). Cov. Sec. 19. Scordalea. temporartarator
tărîtor a. 1. care se târăște; 2. fig. care se înjosește prea mult înaintea celor puternici. temporartărîtor
târâtor | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | târâtor | târâtorul | târâtoare | târâtoarea |
plural | târâtori | târâtorii | târâtoare | târâtoarele | |
genitiv-dativ | singular | târâtor | târâtorului | târâtoare | târâtoarei |
plural | târâtori | târâtorilor | târâtoare | târâtoarelor |