tîrnăcóp și -acóp n., pl. oape (bg. trŭnokop, tŭrnokop, tîrnăcop, d. trŭn, spin, mărăcine, și kopaíy, sap [vsl. kopati]. V. tîrn și ocop). Munt. Rar Mold. Unealtă de dărîmat (numită și ghionoaĭe), de scos petre [!] din pavaj ș. a. (Are forma unuĭ mare cĭocan cu doŭă cĭocurĭ, dintre care unu lat). – În Mold. cazma, maĭ ales cînd e numaĭ cu un cĭoc. V. țiŭ 1. substantiv neutrutîrnăcop
târnăcop n. instrument de fier în formă de ciocan, lat la un capăt și ascuțit de celălalt, cu care se sapă, se scot rădăcini și pietre. [Bulg. TRŬNŬKOP, săpoiu, lit. sapă de scos spini (din slav. TRŬNŬ, spin, și KOPATI, a săpa)]. substantiv neutrutârnăcop
TÂRNĂCÓP, târnăcoape, s. n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oțel, ascuțită la un capăt și iată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn, folosită la săpat în pământuri tari, la spart pietre etc. [Pl. și: târnăcopuri] – Din bg. tărnokop, sb. trnokop. substantiv neutrutârnăcop
tîrnăcóp și -acóp n., pl. oape (bg. trŭnokop, tŭrnokop, tîrnăcop, d. trŭn, spin, mărăcine, și kopaíy, sap [vsl. kopati]. V. tîrn și ocop). Munt. Rar Mold. Unealtă de dărîmat (numită și ghionoaĭe), de scos petre [!] din pavaj ș. a. (Are forma unuĭ mare cĭocan cu doŭă cĭocurĭ, dintre care unu lat). – În Mold. cazma, maĭ ales cînd e numaĭ cu un cĭoc. V. țiŭ 1. temporartîrnăcop
târnăcop | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | târnăcop | târnăcopul |
plural | târnăcopuri | târnăcopurile | |
genitiv-dativ | singular | târnăcop | târnăcopului |
plural | târnăcopuri | târnăcopurilor |