-TRON Element secund de compunere savantă care introduce în termeni sensul de „tub cu vid, accelerator de particule atomice”. [< engl. -tron]. substantiv neutrutron
TRON s.n. Scaun, jeț special împodobit pe care stau monarhii la ceremonii; scaunul domniei; (p. ext.) simbol al puterii regale, al domniei. ♦ (Fig.) Puterea suverană a monarhilor; domnie. [Cf. lat. thronus, gr. thronos, fr. trône]. substantiv neutrutron
TRON1 s. n. 1. scaun, jeț special împodobit pe care stau monarhii la ceremonii. ◊ (fig.) simbol al puterii regale, al domniei. 2. (fig.) puterea suverană a monarhilor; domnie. 3. (astrol.) semn diurn atribuit unei plante. (< fr. trône, lat. thronus, germ. Throns) substantiv neutrutron
-TRON2 elem. „tub cu vid, accelerator de particule elementare”. (< engl. -tron, cf. gr. /elek/tron, chihlimbar) substantiv neutrutron
tron (-nuri), s. n. – Cufăr, ladă. Germ. Truhe, dialectal Truh(e)n (Tiktin; cf. Cihac, II, 243). – Der. troneci, s. n. (tronișor; sertar). substantiv neutrutron
tron, tronuri s. n. closet. substantiv neutrutron
tron (jeț, ladă) s. n., pl. trónuri substantiv neutrutron
tron (-nuri), s. n. – Scaun, jilț domnesc. Fr. trône. – Der. întrona, vb. (a pune pe tron, a înscăuna); detrona, vb., din fr. détrôner. substantiv neutrutron
1) tron n., pl. urĭ și oane (germ. dial. truhen, truhn, ladă; pol. truna, trunna, trumna, secriŭ [!]). Ban. Olt. Trans. Secriŭ. Munt. vest. Ladă de ținut lucrurĭ maĭ scumpe. substantiv neutrutron
2) *tron n., pl. urĭ (vgr. thrónos. V. tîrnosesc). Scaun de ceremonie al suveranilor. Fig. Puterea suverană: a aspira la tron. A te sui pe tron, a ajunge la domnie. substantiv neutrutron
tron n. 1. scaun înalt pe care șade un suveran în zilele de ceremonie; 2. fig. putere suverană: a aspira la tron. substantiv neutrutron
tron n. 1. ladă mică cât încape de capul patului de-a curmezișul făcută din scânduri de fag, cu flori negre pe el: legătura cu hainele puse într’un tron ISP.; 2. coșciug (în Oltenia și în Ardeal). [Și troană Tr. cf. pol. TRUNA, ladă, coșciug]. substantiv neutrutron
TRON1, tronuri, s. n. Scaun, jeț (sculptat și împodobit) pe care stau monarhii la ceremonii; p. ext. simbol al domniei. ◊ Expr. A se urca (sau a se sui) pe tron = a ocupa domnia, a fi încoronat ca monarh. ♦ Fig. Puterea suverană a monarhilor; domnie. ♦ Scaun, jeț special pe care stau prelații (sau suveranii) în timpul unor ceremonii religioase. – Din fr. trône. substantiv neutrutron
TRON2, tronuri, s. n. 1. (Pop.) Ladă în care țăranii își păstrează diverse obiecte, mai ales de îmbrăcăminte. 2. (Reg.) Sicriu. – Din germ. dial. Truh(e)n. substantiv neutrutron
troáne, pl. d. tron 11. substantiv neutrutroane
a sta pe tron expr. a defeca la closet. substantiv neutruastapetron
tron substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | tron | tronul |
plural | tronuri | tronurile | |
genitiv-dativ | singular | tron | tronului |
plural | tronuri | tronurilor |