TRANSCENDENTALÍSM s.n. 1. Doctrină filozofică idealistă, întemeiată de Kant, care se bazează pe ideea că formele apriorice ale conștiinței ar preceda experiența și ar constitui condițiile existenței ei. 2. Școală filozofică americană, inițiată de R. W. Emerson (1836) și caracterizată printr-un misticism panteist, care critică de pe poziții romantice capitalismul, propunând rezolvarea problemelor sociale prin autoperfecționarea morală. [Cf. fr. transcendantalisme]. substantiv neutrutranscendentalism
TRANSCENDENTALÍSM s. n. 1. concepție sau atitudine gnoseologică care susține posibilitatea unei cunoașteri apriorice, căutând să determine condițiile unei astfel de cunoașteri. 2. curent filozofic american, printr-un misticism panteist, care critică de pe poziții romantice capitalismul, propunând rezolvarea problemelor sociale prin autoperfecționarea morală. (< fr. transcendantalisme) substantiv neutrutranscendentalism
transcendentalísm (concepție biologică) (trans-cen-) s. n. substantiv neutrutranscendentalism
TRANSCENDENTALÍSM s. n. 1. Concepție filosofică elaborată de Kant și bazată pe ideea că formele apriorice ale conștiinței precedă experiența și constituie condițiile existenței ei. 2. Curent filosofic caracterizat prin religiozitate panteistă și prin spirit umanitar. – Din fr. transcendantalisme (după transcendent). substantiv neutrutranscendentalism
transcendentalism substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | transcendentalism | transcendentalismul |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | transcendentalism | transcendentalismului |
plural | — | — |