trăsură definitie

trăsúră, -uri, -ure, s.f. – Cusătură cu modele românești, pe fond negru (în satele de pe Mara și Cosău). Sens atestat doar în Maram. – Din tras + -ură. substantiv feminin trăsură

trăsúră s. f., g.-d. art. trăsúrii; pl. trăsúri substantiv feminin trăsură

trăsúră f., pl. urĭ (d. tras. V. trăsătură). Trăsătură, linie, liniuță. Trăsură [!] de unire, liniuță de unit cuvintele în scris, ca în te-am prins, bot-gros. Vehicul pe arcurĭ, maĭ ales de dus oamenĭ pin [!] orașe. (Trăsurile publice se cheamă și birjĭ): boĭeru a ĭeșit la plimbare cu trăsura (saŭ în trăsură). Pl. Trăsăturĭ, lineamente, liniĭ: trăsurile [!] fețeĭ, a vorbi în trăsurĭ [!] generale. – În Dîmb. tresură. V. răvdan, brișcă, docar. substantiv feminin trăsură

trăsură f. car pe arcuri: trăsură de piață. [V. tras]. substantiv feminin trăsură

TRĂSÚRĂ, trăsuri, s. f. 1. Vehicul cu patru roți, pe arcuri, tras de cai și folosit la transportul persoanelor. ♦ (înv.) Trăsură cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelația Vizitiul. 3. (înv.) Linie a feței; trăsătură (1). 4. (înv.) Linie de hotar între două proprietăți. ♦ Suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini. 5. (Rar; în sintagma) Trăsură de unire = liniuță de unire. – Tras + suf. -ură. substantiv feminin trăsură

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului trăsură

trăsură   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular trăsu trăsura
plural trăsuri trăsurile
genitiv-dativ singular trăsuri trăsurii
plural trăsuri trăsurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z