topit definitie

topi, topesc I. v. t. 1. a dizolva (în apă sau în alt lichid) 2. a mânca sau a bea totul II. v. r. 1. a se dizolva 2. (d. oameni) a dispărea, a pleca verb tranzitivtopi

TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ♦ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti. verb tranzitivtopi

topí (-pésc, -ít), vb. – 1. A trece din stare solidă în stare lichidă. – 2. A turna un metal. – 3. A dizolva. – 4. A pune în apă inul sau cînepa pentru a le macera. – 5. A distruge, a anihila, a desface. – 6. A consuma, a risipi, a irosi. – 7. A dispărea. – 8. (Arg.) A-și lua tălpășița, a o șterge. – Mr. tuchescu, tuchire, megl. tupés, tupiri. Sl. topiti „a încălzi” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 417; Conev 76), cf. pol. topić, rus. topitĭ. – Der. topenie, s. f. (dezastru, catastrofă); topilă, s. f. (bazin de topire, baltă pentru in sau cînepă); topitor, adj. (care topește, care toarnă metal); topitură, s. f. (topire; turnare; mîncare de jumări cu ceapă); topliță, s. f. (băltoacă, topilă; izvor de apă minerală caldă); din sl. toplica; topitoare, s. f. (topilă; creuzet); topitorie, s. f. (atelier de topit metale); toplotă, s. f. (înv., apă caldă), sec. XVII, din sl. toplota (Tiktin). verb tranzitivtopi

topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă verb tranzitivtopi

topì v. 1. a preface într’un lichid sub acțiunea căldurei: a topi unt; 2. fig. a consuma: suferințele topesc pe om; 3. a trece în stare lichidă: ghiața s’a topit; 4. fig. a se prăpădi: a se topi de-an picioarele, ne-am topit! [Slav. TOPITI, a încălzi, a preface în lichid]. verb tranzitivtopì

topésc v. tr. (vsl. topiti, a încălzi [sîrb. „a topi”], topiti se, a se topi. V. po-topesc). Prefac în lichid pin [!] căldură: a topi ceara, plumbu. Disolv [!]: a topi zahăru´n apă. Fac să putrezească partea lemnoasă ca să rămîĭe numaĭ fibrele p. meliță: a topi inu, cînepa. Fig. Consum, prăpădesc: boala l-a topit. Iron. Potopesc, mănînc, cheltuĭesc (o avere). V. refl. Untu s´a topit. Fig. Se topește de doru copiilor eĭ. verb tranzitivtopesc