toană definitie

toánă (-ne), s. f. – 1. Aruncarea plasei de pescuit. – 2. Gaură, copcă în apa înghețată pentru a putea pescui. Sl., cf. sb. ton „acțiunea de a scufunda”, tonuti „a scufunda” (Scriban). substantiv feminintoană

1) toánă (oa dift.) f., pl. e (cp. cu a tuna adică „a-țĭ trăsni pin [!] cap” orĭ cu ton). Cît-va timp (cît aĭ avut gust): l-a mustrat o toană, apoĭ l-a ĭertat. Pl. (rar sing.). Capriciŭ, pandaliĭ, holomoace: ĭ-aŭ venit toanele. Simptome, acces: ĭ-aŭ venit toanele boaleĭ. Om cu toane, om care e uneorĭ bosunflat fără motiv. V. paraxin, dușĭ, sucă. substantiv feminintoană

2) toană (oa dift.). f., pl. e (cp. cu rus. tónĕa, pescuire, aruncătură de năvod, loc unde se aruncă năvodu; pol. tonia, adîncătură în apă, cîrd de peștĭ prinșĭ, loc închis de năvoade). Aruncătură de năvod: în toana asta am prins mult pește. Timp potrivit de prins pește: peștele se prinde cînd e toana luĭ. substantiv feminintoană

toană f. 1. gaură mare făcută iarna de pescari în ghiața unui râu spre a putea pescui: toană de năvod; 2. fig. caprițiu: e cu toane; 3. clipă: îl mustră o toană. [Tr. toană, butie de unde noțiunea de orificiu; sensurile 2 și 3 sunt metafore din sfera pescuitului (cf. sinonimul copcă)]. substantiv feminintoană

toánă (-ne), s. f. – 1. Atac, insultă, criză. – 2. Capriciu, chef, glumă. Ngr. τόνος „putere, forță”, cf. τονίζω „a accentua”. Der. din sb., cr. tonja „furtună” (Cihac, II, 415) sau de la a tuna (Philipide, Principii, 61; Iordan, Dift., 190) nu este probabilă. La origine trebuie să fie termen medical. – Der. tonatic (var. tonos), adj. (capricios, năzuros); tonoasă, s. f. (Trans., zburdălnicie, șotie). Der. neol. ton, s. n., din fr. ton (mr. ton, din ngr.); tonalitate, s. f., din fr. tonalité; tonic, adj., din fr. tonique; atonal, adj., din fr. atonal; intona, vb., din fr. entonner; tonisi, vb. (a compune, a pune pe muzică), din ngr. τονίζω (Tiktin). substantiv feminintoană

toánă s. f., g.-d. art. toánei; pl. toáne substantiv feminintoană

TOÁNĂ¹, toane, s. f. 1. Capriciu. ◊ Loc. adj. Cu toane = capricios, răsfățat. ♦ Criză, atac. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) o toană (sau toanele) = a-l apuca (pe cineva) năbădăile, furiile; a-i veni (pe neașteptate) cheful să facă ceva (neobișnuit). Toană de plâns = ropot, val, izbucnire de plâns. ♦ Stare de spirit, dispoziție. ♦ Fig. Mișcare repede, violentă. 2. (Precedat de „o”) Interval de timp, răstimp (scurt). ♦ Cantitate mică din ceva. – Cf. t u n a. substantiv feminintoană

TOÁNĂ², toane, s. f. 1. Ocol făcut prin desfășurarea largă și completă a unui năvod, care prinde peștele înconjurându-1; loc (bogat în pește) unde se aruncă în acest fel năvodul. ♦ Spărtură, gaură făcută în gheața unei ape, pentru a pescui sau pentru a scoate apă; copcă. 2. Timpul când peștele umblă după mâncare. – Din ucr., ras. tonea. substantiv feminintoană

a avea toane expr. a fi capricios substantiv femininaaveatoane

în toane proaste / rele expr. indispus, deprimat, mohorât. substantiv femininîntoaneproaste