timpină definitie

tímpin, V. întimpin [!]. temporartimpin

tímpină și tî́mpină f., pl. e (mgr. și vgr. týmpanon, pl. -a, daĭra; de unde și lat. týmpanum și vsl. tompanŭ. V. timpan, întimpin [!]). Vechĭ. Daĭra. Darabană. – Și tîmpănă, pl. ene, la Cor. și Ps. S. și ăne. Mrom. tî́mbînă, tobă. temporartimpină

tî́mpină f. V. timpină. temporartîmpină

întímpin (est) și întî́mpin¹ (vest), a -á v. tr. (d. timpină, tîmpină, darabană, care suna cînd armatele se cĭocneaŭ, se întimpinaŭ). Întîlnesc, merg înaintea cuĭva ca să-l primesc: copiiĭ l-aŭ întîmpinat pe tatăl lor, poporu l-a întîmpinat cu pîne [!] și sare pe domn. Previn, apuc în ainte [!], preîntimpin: a întîmpina o boală, o nenorocire. Obĭectez, ripostez: „nu mă tem”, întimpină el. Daŭ peste, întîlnesc: a întimpina marĭ dificultățĭ. Suport, preîntimpin, fac față: a întimpina cheltuĭelile. – Vechĭ timp-, tîmp- și tump-. temporarîntimpin