Alege sensul dorit: timar -substantiv masculin timar -substantiv neutru

timar definitie

credit rapid online ifn

timár (-ri), s. m. – (Banat) Tăbăcar. Mag. timár (Scriban). substantiv masculintimar

1) timár m. (ung. timár). Ban. Trans. Tăbăcar (Neam. Rom. I, 308, și Iorga, Negoț. 172). substantiv masculintimar

credit rapid online ifn

timár1 (tăbăcar) (reg.) s. m., pl. timári substantiv masculintimar

timár2 (lot de pământ) (înv.) s. n., pl. timáruri substantiv masculintimar

TIMÁR1, timari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Din magh. timár. substantiv masculintimar

TIMÁR s.n. (mai ales la pl.) Lot de pământ conferit temporar în evul mediu, în Imperiul Otoman, oștenilor obligați a se întoarce sub arme la prima chemare. [Pl. -uri. / < fr. timares]. substantiv neutrutimar

2) timár n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] timar). L. V. Feud cu venit maĭ mic de 2000 de leĭ vechĭ acordat soldaților turceștĭ. V. zaim. substantiv neutrutimar

TIMÁR2, timaruri, s. n. (Mai ales la pl.; înv.) Denumire dată, în Evul Mediu, în Imperiul Otoman, loturilor de pământ conferite, temporar, oștenilor, în schimbul obligației de a presta serviciul militar. -- Din fr. timares. substantiv neutrutimar

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluitimar

timar  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular timar timarul
plural timaruri timarurile
genitiv-dativ singular timar timarului
plural timaruri timarurilor
timar  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular timar timarul
plural timaruri timarurile
genitiv-dativ singular timar timarului
plural timaruri timarurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z