TIÁRĂ s.f. (Ist.) Acoperământ de cap purtat de regii vechilor perși, ai parților și ai altor popoare din Asia. ♦ Mitră papală formată din trei coroane suprapuse. [Pron. ti-a-. / < it., lat., gr. tiara]. substantiv feminintiară
TIÁRĂ s. f. 1. acoperământ de cap purtat de regii vechilor perși, ai parților și ai altor popoare orientale. 2. mitră papală, din trei coroane suprapuse. (< fr. tiare, lat. tiara) substantiv feminintiară
tiáră, tiare, (teară), s.f. – 1. Război de țesut. 2. Urzeală (= totalitatea firelor urzite întinse pe stative). 3. Tiară cu sfoară = unealtă de forma unei vârtelnițe mici, cu mâner de lemn, pe care se înfășoară sfoara, utilizată în dulgherie și zidărie (Nistor 1977). – Lat. tela „fir, urzeală; război de țesut„. substantiv feminintiară
*tiáră f., pl. e (lat. vgr. tiára, cuv. persic). Turban, cealma la vechiĭ Perșĭ și la alțĭ orientalĭ. Mitra papală. Fig. Demnitatea papală: a aspira la tiară. substantiv feminintiară
tiáră (ti-a-) s. f., g.-d. art. tiárei; pl. tiáre substantiv feminintiară
tiară f. 1. diadema regilor Persiei; 2. tripla coroană a papilor; 3. fig. demnitate papală. substantiv feminintiară
TIÁRĂ, tiare, s. f. 1. Coroană purtată de către regii vechilor perși și de către conducătorii altor popoare orientale. 2. Mitră papală formată din trei coroane suprapuse, decorate cu flori de crin stilizate. [Pr.: ti-a-] – Din fr. tiare, lat. tiara. substantiv feminintiară
tiară | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | tiară | tiara |
plural | tiare | tiarele | |
genitiv-dativ | singular | tiare | tiarei |
plural | tiare | tiarelor |