tarac definitie

tarác (-ci), s. m. – Prăjină, stîlp, pilon. – Var. mold. taraș, tăraș. Mr. tăracă. Tc. tarak „pieptene” (Tiktin; Lokotsch 2826), cf. ngr. ταράϰι „bridă”, bg. tarak „greblă”, rus. tarak „prăjină” (Vasmer, III, 77). Var. mold. se explică prin rut. taraš (Candrea), pol., ceh. taraš „terasare” (Cihac, II, 401; după Tiktin și Byck-Graur, BL, I, 24, de la pronunțarea mold. a pl. taraci). Otărac, s. m. (Olt., crevace, piesă încovoiată la scheletul luntrei) pare a fi același cuvînt. substantiv masculintarac

tarác m. (cp. cu turc. tarak, peptene [!], grapă). Sud. Țăruș, par. Bulamac, stîlp. V. taraș. substantiv masculintarac

tarác (reg.) s. m., pl. taráci substantiv masculintarac

tarac m. stâlp ce sprijină un gard sau coastele prispelor (la o casă țărănească). [Turc. TARAK]. substantiv masculintarac

TARÁC, taraci, s. m. (Reg.) Stâlp bătut în pământ, care servește ca element de susținere pentru un pod, un zăgaz, un gard etc. [Var.: taráș s. m.] – Din ucr. taraš. substantiv masculintarac