taraboanță definitie
- Vezi aici mai multe rimetaraboanță
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuta
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cutar
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuță
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cunță
roábă f., pl. e (d. rob, ca și sîrb. raba, cu acelașĭ înț.). Un fel de căruță cu o roată saŭ cu doŭă care servește la dus greutățĭ pe micĭ distanțe împingînd-o cu cele doŭă mînere pe care le are. – În nord tărăboanță. substantiv femininroabă
tărăboánță (-țe), s. f. – Roabă. Mag. tarbonca, torbonca (Cihac, II, 531; Scriban, Arhiva, XXX, 285; Gáldi, Dict., 163). – Der. tărăbonțaș (var. tărăbunțaș), s. m. (cărător cu roaba la minele de sare). substantiv feminintărăboanță
tărăboanță, tărăboanțe s. f. 1. mașină veche / hârbuită. 2. tomberon (din dotarea măturătorilor). substantiv feminintărăboanță
tărăboánță (oa dift.) f., pl. e (ung. torbonca, torgonca, tărăboanță, rudă cu targă). Nord. Roabă. – Și tarab- și torob-. V. patașcă. substantiv feminintărăboanță
tărăboanță f. Mold. roabă de cărat: cărau cu tărăboanțele CR. [Ung. TORBONCA]. substantiv feminintărăboanță
TĂRĂBOÁNȚĂ, tărăboanțe, s. f. (Pop.) Roabă. – Din magh. torbonca. substantiv feminintărăboanță
tărăboánță (pop.) s. f., g.-d. art. tărăboánței; pl. tărăboánțe substantiv feminintărăboanță
taraboánță, V. tărăboánță. temporartaraboanță
tărăboánță (oa dift.) f., pl. e (ung. torbonca, torgonca, tărăboanță, rudă cu targă). Nord. Roabă. – Și tarab- și torob-. V. patașcă. temporartărăboanță