SĂRBĂTORÍRE, sărbătoriri, s. f. Faptul de a sărbători; serbare. – V. sărbători. substantiv femininsărbătorire
SĂRBĂTORÍRE, sărbătoriri, s. f. Faptul de a sărbători; serbare. – V. sărbători. substantiv femininsărbătorire
SĂRBĂTORÍ, sărbătorésc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. verb tranzitivsărbători
sărbătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 să sărbătoreáscă verb tranzitivsărbători
sărbătorì v. 1. a ținea ziua de sărbătoare; 2. fig. a primi cu simpatie și cu pompă. verb tranzitivsărbătorì
SĂRBĂTORÍ, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare. verb tranzitivsărbători
2) sărbătorésc v. tr. (d. sărbătoare). Țin o sărbătoare, sărbez, celebrez: a sărba un sfînt, ziŭa unuĭ sfînt. Primesc cu manifestărĭ de onoare: a sărbători un savant. V. intr. Jubilez. verb tranzitivsărbătoresc
sărbătorire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | sărbătorire | sărbătorirea |
plural | sărbătoriri | sărbătoririle | |
genitiv-dativ | singular | sărbătoriri | sărbătoririi |
plural | sărbătoriri | sărbătoririlor |