SUSPECTÁRE, suspectări, s. f. Acțiunea de a suspecta și rezultatul ei. – V. suspecta. substantiv femininsuspectare
SUSPECTÁRE s.f. Acțiunea de a suspecta și rezultatul ei; bănuire. [< suspecta]. substantiv femininsuspectare
suspectáre s. f., g-d. art. suspectắrii substantiv femininsuspectare
SUSPECTÁRE s. f. Acțiunea de a suspecta și rezultatul ei. – V. suspecta. substantiv femininsuspectare
SUSPECTÁ vb. I. tr. A bănui pe cineva de ceva (rău). ♦ A se îndoi de ceva, a pune la îndoială ceva. [< fr. suspecter]. verb tranzitivsuspecta
SUSPECTÁ vb. tr. a bănui pe cineva de ceva (rău). ◊ a se îndoi de ceva, a pune la îndoială; suspiciona. (< fr. suspecter) verb tranzitivsuspecta
suspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 suspecteáză verb tranzitivsuspecta
SUSPECTÁ, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui pe cineva de ceva rău, a socoti drept suspect; a pune la îndoială ceva. – Din fr. suspecter. verb tranzitivsuspecta
*suspectéz v. tr. (lat. suspectare, fr. -eter). Bănuĭesc, pun la îndoială: a suspecta credința cuiva. verb tranzitivsuspectez
suspectare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | suspectare | suspectarea |
plural | suspectări | suspectările | |
genitiv-dativ | singular | suspectări | suspectării |
plural | suspectări | suspectărilor |