www.ReduPedia.ro
Definitie supărare - ce inseamna supărare - Dex Online

supărare definitie

SUPĂRÁRE, supărări, s. f. Faptul de a (se) supăra. 1. Neplăcere, necaz, suferință; nevoie, neajuns, lipsă. ◊ Expr. Să nu-ți (sau să nu vă) fie cu supărare sau dacă (sau de) nu ți-ar (sau v-ar) fi cu supărare, formulă de politețe prin care se exprimă teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci. Fără supărare! formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva să nu se supere când i se spune un adevăr (neplăcut). ♦ Greutate, povară, piedică. ♦ (Pop.) Pagubă, stricăciune, deranj. 2. Întristare, amărăciune, tristețe. 3. Furie, iritare, mânie. – V. supăra. substantiv feminin supărare

supăráre s. f., g.-d. art. supărắrii; pl. supărắri substantiv feminin supărare

supărare f. neplăcere, necaz. substantiv feminin supărare

supăráre f., pl. ărĭ. Necaz, neplăcere: supărările viețiĭ, am ajuns acolo fără supărare. întristare: a murit de supărare. substantiv feminin supărare

2) súpăr, a -á v. tr. (lat. súpero, -áre, întrec, covîrșesc, înving; it. soprare, pv. sp. pg. sobrar, a prisosi. – Supăr, superi, supără; să supere. V. subretă). Necăjesc, înciudez, irit: vorba asta l-a supărat, copiiĭ supăraŭ calu. Incomodez, jenez (strîng, rod): aceste ghete mă supără. Incomodez, importunez, plictisesc: o afacere care-l supără mult. V. refl. Mă înfurii: auzind asta, s’a supărat foc și a plecat. Mă supăr de ceva, mă supăr din pricina unuĭ lucru. Mă supăr pe cineva, 1) mă umplu de nemultămire din pricina luĭ, 2) rup relațiunile cu el. verb tranzitiv supăr

supărá (-r, -at), vb. 1. (Înv.) A întrece, a obosi, a învinge: pe unii i-au supărat cu pedeapsă (N. Costin); supărat de străinătate (S. Ludescu). – 2. A împovăra, a îngreuna. – 3. A stingheri. – 4. A necăji, a amărî. – 5. A plictisi, a urî. – 6. (Refl., înv.) A se plictisi, a se obosi, a nu mai putea. – 7. (Refl.) a se înfuria, a se întărîta, a se înverșuna. – Mr. șupăr(are) „a-și rîde de”. Lat. sŭpĕrāre „a depăși, a întrece” (Cipariu, Gram., 33; Cihac, I, 19; Philippide, Principii, 48; Șeineanu, Semasiol., 126; Pușcariu 1096; Pascu, I, 164; REW 8458; Bogrea, Dacor., III, 415), cf. it. soprare, prov., cat., sp., port. sobrar. Din sensul de „a întrece” s-a dezvoltat cel de „a lua prea mult în seamă” sau „a avea mai mult decît se poate suporta”; cf. pentru evoluția semantică fr. outrer „a trece mai departe” și „a insulta” (Candrea), fr. excéder „a întrece” și „a obosi”, ca și asupri. Celelalte explicații nu sînt convingătoare din sl. sąprĭ „adversar” (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 380); din rut. supra „ceartă” (Domaschke 114), de la un rut. *suprati „care din nefericire nu a putut fi întîlnit” (Byhan 341); de la asupra (Crețu 372). Der. supăr, s. n. (înv., oboseală, trudă, necaz, chin); supărăcios, adj. (care se supără; stingheritor); supărăciune, s. f. (boală la oi; cf. cotonogeală); supăralnic (var. supărelnic), adj. (iritabil, irascibil); supărare, s. f. (necaz, neplăcere, belea; amărăciune, contrarietate; tristețe; Trans., epilepsie); supărător, adj. (care supără, neplăcut, stingheritor); nesupărat, adj. (liber, nestînjenit). verb tranzitiv supăra

supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără verb tranzitiv supăra

SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. verb tranzitiv supăra

SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. verb tranzitiv supăra

supărà v. 1. a irita cu vorba sau cu fapta; 2. a lua în nume de rău, a se mânia; 3. a importuna; 4. a bântui, a devasta: nu cumva se temeau ca Polonii să supere Ardealul BĂLC. [Lat. SUPERARE, d covârși (luat în sens peiorativ: cf. esp. sobrar, a importuna)]. verb tranzitiv supărà

a se supăra ca văcarul pe sat expr. a se supăra fără motiv pe cineva. verb tranzitiv asesupăracavăcarulpesat

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului supărare

supărare   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular supărare supărarea
plural supărări supărările
genitiv-dativ singular supărări supărării
plural supărări supărărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z