stănog definitie

STĂNÓG, stănoage, s. n. 1. Barieră de lemn sau de fier care desparte caii sau vitele în grajd. 2. Țăruș (cu care se priponește calul); pripon. – Din rus., ucr. stanok. substantiv neutrustănog

stănóg (barieră, pripon) s. n., pl. stănoáge substantiv neutrustănog

stanog n. Mold. 1. barieră de lemn ce desparte vitele în staul spre a nu se bate ori împunge; 2. priponul calului. [Origină necunoscută]. substantiv neutrustanog

stanóg și stănóg n., pl. oage, stanoágă și stănoágă f., pl. e (rus. stanók, dim d. stan, stațiune. V. stînă). Primez orĭ barieră de lemn (o prăjină groasă atîrnată de lanțurĭ) care desparte caiĭ (saŭ alte vite) în grajd. – În Dor. și „stîlp”: stânogu, groapa funia și tot (p. spînzurătoare). Neam. Rom. Pop. 2, 336. V. răzlog. substantiv neutrustanog

stănóg, -oagă, V. sta-. substantiv neutrustănog

STĂNÓG, stănoage, s. n. 1. Bară de lemn sau de fier care desparte caii sau vitele în grajd. 2. Țăruș (cu care se priponește calul); pripon. – Din rus., ucr. stanok. substantiv neutrustănog