strâmb definitie

a (se) jura strâmb expr. a comite sperjur, a depune mărturie mincinoasă. adjectiv a

a pune (cuiva) strâmbe expr. a șicana, a face șicane cuiva. adjectiv apune

strîmb (-bă), adj.1. Sucit, pieziș, care nu este drept. – 2. Nedrept, injust. – Mr. strîmbu. Lat. strambus, forma vulgară de la strabus (Cipariu, Arhiv., 209; Diez, I, 402; Tiktin; REW 8281; Pascu, I, 160), cf. it. strambo „cu picioare scurte”, alb. stremp (Philippide, II, 655). – Der. strîmba, vb. (a suci, a îndoi; a imita, a copia, a contraface; refl., a se schimonosi, a face grimase; refl., a se prăpădi de rîs, refl., înv., a insulta); strîmbătate, s. f. (nedreptate, inechitate); strîmbătură, s. f. (obiect sucit; grimasă, schimonoseală); Strîmbă-Lemne, s. m. (personaj fabulos care apare în unele povești). adjectiv strîmb

STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p. ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. În mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (=strabus). adjectiv strâmb

strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe adjectiv strâmb

strâmb a. 1. curb: linie strâmbă; 2. întors la o parte: gură strâmbă; 3. pieziș: căutătură strâmbă; 4. fig. nedrept: judecată strâmbă. [Lat. vulg. STRAMBUS = clasic strabus]. ║ adv. fals: a jură strâmb. adjectiv strâmb

1) strîmb, -ă adj. (lat pop. strambus, cl. strabus, șpanchĭ, d. vgr. strabós, șpanchĭ, supt infl. luĭ skambos, strîmb; it. strambo, cu picĭoarele strîmbe. V. srabizm). Curb orĭ frînt: picĭoare strîmbe (scălîmbe saŭ haĭtișe), stradă strîmbă. Dislocat: față strîmbă. Așezat pĭeziș: pălărie strîmbă. Fig. Nedrept, injust: maĭ bine o învoĭală strîmbă de cît o judecată dreaptă. Adv. Pălăria stă strîmb, a judeca strîmb. adjectiv strîmb

STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus). adjectiv strâmb

a râde strâmb v. a râde cu jumătate de gură. adjectiv arâdestrâmb

a călca strâmb expr. 1. a fi necinstit / incorect. 2. a comite infidelități conjugale. adjectiv acălcastrâmb

a băga strâmbe expr. 1. a șicana (pe cineva). 2. a interveni în defavoarea cuiva. adjectiv abăgastrâmbe

a zâmbi strâmb expr. a zâmbi în silă / forțat / nesincer. adjectiv azâmbistrâmb

a surâde strâmb expr. a surâde în silă / forțat / nesincer. adjectiv asurâdestrâmb

a se uita strâmb expr. a se uita urât / cu dușmănie. adjectiv aseuitastrâmb

a ședea strâmb și a judeca drept expr. a recunoaște adevărul, a discuta cu franchețe. adjectiv aședeastrâmbșiajudecadrept

2) strîmb și -éz v. tr. (d. strîmb 1). Fac strîmb, curbez orĭ scot din pozițiunea bună din ainte: a strîmba un băț. Așez strîmb: un oocoloș de zăpadă ĭ-a strîmbat pălăria. V. refl. Fac schimositurĭ cu fața: copiiĭ se strîmbă uniĭ la alțiĭ, acest actor se prea strîmbă. Mă răstesc: ĭa strîmbă-te la copiĭ ca să se astîmpere ! verb tranzitiv strîmb

strâmbá (a ~) vb., ind. prez. 3 strấmbă verb tranzitiv strâmba

strâmbà v. 1. a face strâmb: a strâmba un lemn; 2. a face grimase (în batjocură sau dispreț): ce te strâmbi la el? verb tranzitiv strâmbà

STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ♦ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs.(Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, mimica cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. verb tranzitiv strâmba

STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb. verb tranzitiv strâmba

Strâmbă-lemne m. în basme, uriaș năsdrăvan care îndoaie copacii codrilor: Strâmbă-lemne, uragan de vijelie AL. verb tranzitiv strâmbălemne

Strấmbă-Lémne s. propriu m. verb tranzitiv strâmbă-lemne

a-i strâmba ghidonul cuiva expr. a lovi (pe cineva); a răni (pe cineva) la cap verb tranzitiv aistrâmbaghidonulcuiva

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului strâmb

strâmb   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular strâmb strâmbul strâmbă strâmba
plural strâmbi strâmbii strâmbe strâmbele
genitiv-dativ singular strâmb strâmbului strâmbe strâmbei
plural strâmbi strâmbilor strâmbe strâmbelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z